Modificari la sistemul national privind factura electronica RO e-Factura si al aparatelor de marcat electronice fiscale

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ A GUVERNULUI nr. 69 din 21 iunie 2024
pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul gestionării și implementării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și al aparatelor de marcat electronice fiscale, precum și pentru alte măsuri fiscale

Modificări la RO e-Factura aplicabile cu 1 iulie 2024:

– emitentul facturii în relația B2B trebuie să o transmită prin RO e-Factura în 5 zile calendaristice, netransmiterea facturilor este pasibilă de amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii;

– destinatarul facturii în relația B2B trebuie să înregistreze în contabilitate doar facturi primite prin RO e-Factura, primirea și înregistrarea de facturi comunicate în alt mod decât RO e-Factura reprezintă contravenție sancționabilă cu amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii;

– destinatarul facturii se consideră că a primit factura de la emitent la data la care factura electronică este disponibilă acestuia pentru descărcare in RO e-Factura, adică după ce s-a aplicat sigiliul de către Ministerul Finanțelor;

– dacă destinatarul are obiecții asupra facturilor primite prin RO e-Factura, acesta înștiințează emitentul facturii electronice, inclusiv în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, prin înscrierea unui mesaj în acest sens;

– dacă partenerii comerciali agreează că factura a fost emisă greșit, corecția facturii electronice comunicată destinatarului în sistemul RO e-Factura se efectuează conform art. 330 din Codul fiscal. Factura electronică corectată se transmite în cadrul aceluiași sistem național privind factura electronică RO e-Factura.

– în perioada 1 iulie 2024-31 decembrie 2024, operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați în scopuri de TVA, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România efectuate în relaţia B2C, pot transmite facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura;

– de la 1 ianuarie 2025, transmiterea acestor facturi prin RO e-Factura devine obligatorie;

– deoarece persoanele fizice nu au acces in RO e-Factura pentru a primi factura electronică în acest mod, furnizorii sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Codul Fiscal;

– pentru livrările de bunuri efectuate în cadrul operaţiunilor de executare silită sau de valorificare a bunurilor mobile şi imobile sechestrate în cadrul procesului penal, obligația transmiterii facturii prin RO e-Factura revine organelor de executare silită, inclusiv executorii judecătoreşti şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care emit facturi în numele şi în contul furnizorilor, persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal. Furnizorii în numele şi în contul cărora se emit facturi nu au obligaţii privind raportarea în RO e-Factura. Sistemul RO e-Factura va transmite facturile emise și furnizorului;

– se clarifică faptul că nu se raportează în RO e-Factura facturile emise pentru operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a TVA sau pentru sume care nu se includ în baza de impozitare a TVA, pentru care nu există obligaţia emiterii unei facturi conform art. 319 din Codul Fiscal.

– se precizează că autofacturile emise de persoanele impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal, în baza prevederilor art. 319 alin. (8) din acelaşi act normativ, se consideră facturi emise în relaţia B2B, deci trebuie raportate în RO e-Factura.

– se reglementează transmiterea opțională a facturilor în RO e-Factura pentru:

  • livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un alt stat membru, în condiţii de reciprocitate;
  • livrările de bunuri şi prestările de servicii către Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau către organismele cărora li se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, în limitele şi în condiţiile stabilite de protocolul respectiv şi de acordurile de punere în aplicare ale respectivului protocol sau de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenţei;
  • livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către Comisia Europeană sau către o agenţie ori un organism înfiinţat în temeiul dreptului Uniunii Europene, în cazul în care Comisia Europeană sau o astfel de agenţie ori un astfel de organism achiziţionează bunurile sau serviciile respective în scopul îndeplinirii sarcinilor care îi sunt conferite prin dreptul Uniunii Europene pentru a combate pandemia de COVID-19, cu excepţia situaţiei în care bunurile şi serviciile achiziţionate sunt utilizate, fie imediat, fie la o dată ulterioară, în scopul unor livrări ulterioare efectuate cu titlu oneros de către Comisia Europeană sau de către o astfel de agenţie ori organism;
  • livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea organismelor internaţionale, altele decât cele menţionate mai sus, recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi condiţiile stabilite de convenţiile internaţionale de instituire a acestor organisme sau de acordurile de sediu;
  • livrarea de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestarea de servicii efectuate în România, destinate fie utilizării de către forţele armate ale altor state membre sau de către personalul civil care le însoţeşte, fie aprovizionării popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate şi apărare comune;
  • livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forţelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinaţie, în scopul utilizării de către forţele armate respective sau de către personalul civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate şi apărare comune;
  • livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de servicii efectuate în România, destinate fie forţelor armate ale celorlalte state membre NATO pentru utilizarea de către forţele în cauză ori de către personalul civil care le însoţeşte, fie pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora atunci când forţele respective participă la o acţiune comună de apărare;
  • livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii către un alt stat membru decât România, destinate forţelor armate ale unui stat membru NATO, altul decât statul membru de destinaţie, pentru utilizarea de către forţele în cauză ori de către personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor ori cantinelor lor atunci când forţele respective participă la o acţiune comună de apărare; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor către forţele armate ale Regatului Unit staţionate în insula Cipru ca urmare a Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru, din 16 august 1960, care sunt destinate utilizării de către aceste forţe sau personalului civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor;
  • livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de către institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale, până la 1 iulie 2025;

– în situaţia în care acești beneficiari menționați mai sus optează pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura, ei sunt obligați să fie înregistrați în Registrul RO e-Factura opţional. Operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal, care livrează bunuri/prestează servicii către beneficiarii menționați mai sus, nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii au optat pentru utilizarea sistemului.

– asociaţiile şi fundaţiile constituite în baza O.G. nr. 26/2000, alte asociaţii fără scop lucrativ/patrimonial, partidele politice, cultele, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul Fiscal, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2025, însă pot opta să folosească sistemul, caz în care obligate să fie înregistrate în Registrul RO e-Factura opţional.

– organizațiile non-profit care desfăşoară activităţi economice au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu până la data de 1 iulie 2025, în cazul în care nu au optat deja pentru aplicarea sistemului RO e-Factura, iar dacă încep să desfăşoare activităţi economice după data de 30 iunie 2025, au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfăşurarea activităţilor economice şi sunt înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării. Operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal, care livrează bunuri/prestează servicii către organizațiile non-profit menționate, nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura opţional sau, începând cu data de 1 iulie 2025, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.

– agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori prevăzut la art. 3151 din Codul Fiscal, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025, însă pt opta pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura, caz în care sunt obligate să fie înregistrate în Registrul RO e-Factura opţional. Agricultorii au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu până la data de 1 iulie 2025, în cazul în care nu au optat deja pentru aplicarea sistemului naţional RO e-Factura, iar dacă încep să desfăşoare activităţi economice după data de 30 iunie 2025, au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfăşurarea activităţilor economice şi sunt înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării. Operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal, care livrează bunuri/prestează servicii către agricultori persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori, nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura opţional sau, începând cu data de 1 iulie 2025, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.

– operatorii economici – persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, care au optat pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura, sunt obligați să fie înregistrați în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura («Registrul RO e-Factura opţional»). În acest registru se preiau automat, după 1 iulie 2024, și operatorii economici nestabiliţi în România, care au optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi au fost înscrişi în Registrul RO e-Factura până la data de 1 iulie 2024.

O.U.G. nr.  69/2024 introduce 3 noi registre:

– registrul RO e-Factura executări silite;

– registrul RO e-Factura opţional, în care se înscriu, până la 30 iunie 2025 inclusiv, acele persoane care ar avea dreptul să nu utilizeze sistemul RO e-TVA, dar optează să facă acest lucru până la 30 iunie 2025 inclusiv. Operatorul economic care a optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura este înscris în Registrul RO e-Factura opţional începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opţiunii. De la momentul înscrierii în Registrul RO e-Factura opţional, emitentul dobândeşte şi calitatea de destinatar. În cazul în care emitentul facturii electronice a optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, utilizarea facturii electronice este considerată acceptată la data comunicării în acest sistem;

– registrul RO e-Factura obligatoriu, care se va organiza începând cu 1 iulie 2025, și în care se vor prelua automat înregistrările din RO e-Factura opțional, pentru acei contribuabili care, după data de 1 iulie 2025, cad sub incidența RO e-Factura obligatorie.

Modificări la regimul caselor de marcat electronice fiscale, în vigoare începând cu 21 iunie 2024:

– se introduc elemente suplimentare în conținutul obligatoriu al bonului fiscal: unitatea de măsură, codul de identificare fiscală al beneficiarului, la cererea acestuia, precum şi numărul de identificare al bonului;

– data şi ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum şi seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal se vor tipări pe bonul fiscal şi sub formă de cod QR. Prin excepție, în cazul modelelor de aparate de marcat electronice fiscale pentru care, în urma testării la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti se constată că din punct de vedere tehnic nu este posibilă tipărirea sub formă de cod QR a datei şi orei emiterii bonului fiscal, a numărului de identificare al bonului fiscal, precum şi a seriei fiscale a aparatului de marcat electronic fiscal, utilizatorii acestor aparate de marcat electronice fiscale au obligaţia de a se conforma acestei obligații în termen de maximum doi ani de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 69/2024;

– raportul fiscal de închidere zilnică emis de aparatul de marcat electronic fiscal trebuie să conţină în plus următoarele date: numărul de bonuri fiscale care au înscris codul de identificare fiscală al beneficiarului, valoarea totală a acestora, total taxă pe valoarea adăugată aferentă, identificatorul jurnalului electronic, numărul şi valoarea reducerilor, anulărilor, sume de serviciu, precum şi sumele rezultate pentru fiecare mijloc de plată utilizat. Sumele de serviciu reprezintă sumele de bani utilizate pentru plata restului către client, puse la dispoziţia operatorului aparatului de marcat electronic fiscal la începutul fiecărei zile de lucru. Acestea se regăsesc în soldul contului de casă şi, de asemenea, în soldul de la sfârşitul zilei de lucru.

 

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *